Lisabona şi Insula Madeira  –  Vacanţă la Atlantic

În această călătorie avem ocazia să descoperim:

Lisabona – Funchal– Pico da Torre – Cabo Girao – Porto Moniz – Ponta do Sol  Evora –Lisabona – Cascais – Estoril – Sintra– Cabo da Roca

 

PROGRAM:

  • Ziua 1. București – Lisabona Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne imbarcam pentru zborul spre Lisabona. Șapte dealuri de poveste cu vedere la ocean și la Rio Tejo conturează imaginea de carte poștală a Lisabonei. Panorama perfectă a aleilor pietruite, a ruinelor antice și a catedralelor albe oferă vizitatorilor și localnicilor o scenă captivantă desăvârșită de-a lungul secolelor. Un prim tur al orașului ne duce spre Turnul Belem. Este unul dintre cele mai reprezentative edificii din Lisabona, luat sub protecţia UNESCO, ca Patrimoniu Mondial, în 1983. Admirăm superba arhitectură în stil manuelin. Ne oprim pentru o scurtă vizită la Mănăstirea Jeronimos, reprezentativă pentru curentul manuelin (gotic târziu), urmează apoi Basilica Estrela, unde este mormântul reginei portugheze Maria I, cea care a ctitorit biserica.
  • Moment de ragaz: Praça do Comércio este piața publică în care ne tragem sufletul alături de oamenii locului, în timp ce ne bucurăm de priveliștea uimitoare oferită de estuarul râului Tejo. Ne odihnim la o pauză de cafea și ne răsfățăm cu celebrele pasteis de nata, aromate, din foietaj pufos și cremă onctuoasă.  Încântaţi de frumuseţea acestor locuri ne retragem la hotelul nostru din Lisabona pentru cazare. Abia aşteptăm ziua următoare să vedem ce secrete ne mai dezvăluie oraşul!
  • Ziua 2. Lisabona  După micul dejun ne continuăm vizita noastră prin Lisabona. Începem cu Panteonul Lisabonei şi Mănăstirea Sao Vicente, unde se află mormintele Casei regale de Braganza, continuăm apoi cu  Piaţa Rossio, aşa cum numesc localnicii din Lisabona istorică Praca de Dom Pedro IV din districtul Baixa. Statuia înaltă de 27 de metri, ce îl întruchipează pe Dom Pedro IV, ne lasă fără cuvinte! Monumentul are, la bază, patru statui alegorice. Sub forma a patru figuri feminine, acestea întruchipează patru virtuți importante în cultura portugheză: Puterea, Moderaţia, Justiţia şi Înţelepciunea. Trecem și pe lângă librăria Bertrand. Deși nu impresionează neapărat prin mărime, are un secret uluitor: este cea mai veche librărie din lume, înființată încă din 1732!
  • Moment de ragaz: Mâncare portugheză autentică   Un loc gourmet care servește produse autentice, Tavares este unul dintre cele mai emblematice restaurante din Lisabona. A fost deschis în 1784 și servește preparate legendare, cum ar fi Carne de Porco a Alentejana, un amestec de scoici și carne de porc, și Caldo Verde, o supă clasică surprinzătoare. Nu uitați nici de vinuri, aromate și răcoroase!    După prânz, timp liber la dispozitie în Lisabona sau opţional excursie spre Evora. Pe traseul de ieşire din Lisabona, vom trece pe lângă Oceanarium şi Gara Oriente. Traversând podul Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, ajungem în Evora, orăşel medieval din patrimoniul UNESCO, unde admirăm Capela dos Ossos din Biserica S. Francisco, Apeductul unic prin clădirile construite între arcadele sale, Termele  romane şi Templul Dianei, datând din sec. I, precum şi catedrala romanică din sec. XII. Întoarcere în Lisabona pentru cazare la acelaşi hotel.
  • Ziua 3. Lisabona – Cascais – Estoril – Sintra – Cabo da Roca – Funchal  Mic dejun. Dimineata timp liber la dispozitie in Lisabona sau opţional excursie în renumitele staţiuni de pe malul Atlanticului, Cascais şi Estoril. Dupa – amiaza, excursia optionala continua spre  Sintra, un orasel de un pitoresc aparte intrat in Patrimoniul UNESCO datorita elegantelor palate construite aici (inclusive resedinta de vara a fostei case regale), apoi deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei Continentale. După- amiaza transfer la aeroport pentru zborul spre Insula Madeira.  Aterizăm în capitala Funchal, o destinație populară pentru luna de miere și locul de origine al celebrului fotbalist Cristiano Ronaldo. Mergem la hotel pentru odihnă, căci zilele viitoare ne vom plimba prin zonele cele mai remarcabile ale insulei, așa că ar fi ideal să avem cât mai multă energie. Cazare la hotel in Funchal.
  • Ziua 4. Funchal      Mic dejun. Program liber sau program opțional – tur panoramic al orașului. Mai întâi mergem în piață, la Mercado dos Lavradores, unde ne întâmpină o explozie de culoare. Fermierii prietenoși aduc fructe, legume, pește și flori chiar și din celălalt colț al insulei și toate sunt absolut delicioase! Ne oprim la un atelier autentic de broderie, apoi ne îndreptăm spre Grădina Botanică. Cu o suprafață de 80.000 de metri pătrați, găzduiește numeroase specii de plante indigene și exotice, iar priveliștea panoramică asupra mării și coastei vă farmecă imediat. Turul continuă cu satul Monte, unde vizităm grădina publică și Igreja de Nossa Senhora do Monte. Ridicată în secolul al XVII-lea și refăcută un secol mai târziu, după un cutremur, este și locul unde își doarme somnul de veci împăratul austriac Carol I, mort în exil. Satul este renumit pentru metoda de transport folosită pentru a transporta turiștii în Funchal. Carreiros sunt un fel de sănii cu roți care poartă oamenii la vale, cu ajutorul a câtor doi localnici îmbrăcați în alb și atenți ca viteza de transport să nu fie prea mare. Încheiem vizita la Crama Sao Francisco, un loc iconic în istoria vinului din Madeira. Degustăm vinuri aromate locale și revenim în Funchal. Cazare la acelaşi hotel.
  • Ziua 5. Funchal – Porto Moniz        Mic dejun. Timp liber. Puteți să vă bucurați de mare sau să căutați suveniruri pentru cei dragi explorând totodată străzile colorate cu oameni veseli. Cea mai mare și cea mai frumoasă plajă din Madeira este Praia Formosa, unde veți găsi baruri și centre pentru practicarea sporturilor nautice. Pentru fotografii amețitoare, vă sugerăm să luați funicularul până în Monte. Călătoria vă oferă șansa de a vedea întregul golf, amfiteatrul și natura desăvârșită din Madeira. Pentru cei pasionaţi de aventură propunem o excursie opţională la Porto Moniz, loc renumit pentru piscinele sale naturale. Nu uitaţi costumle de baie, pălăria de soare şi buna dispoziţie… ce este mai frumos am păstrat la final!! Prima noastră oprire va fi la Pico da Torre. Pregătiţi aparatele foto pentru a imortaliza splendida panoramă a satului pescăresc Camara de Lobos, imortalizat  de Winston Churchill în picturile sale. Ne oprim și la Cabo Girao, a doua cea mai înaltă stâncă de coastă din lume. Zona a fost renovată în urmă cu câțiva ani, iar acum puteți păși pe o podea de sticlă și admira de la cei 580 de metri înalțime întreaga insulă. Poposim şi Ajungem la Encumeada, de unde admirăm ambele coaste ale insulei, apoi în Porto Moniz. Situat în extremitatea nord-vestică a insulei, Porto Moniz este renumit pentru piscinele naturale formate de rocile vulcanice, create parcă după chipul și asemănarea albastrului din văzduh. Profitaţi ca aţi ajuns în acest loc mirific şi faceţi o baie pe cinste în aceste piscine naturale care au oprit în ele apa rece a oceanului și au furat, totodată, și cristalinul cerului, doar pentru a-i atrage pe oameni acolo. (se plăteşte o taxa de intrare de aproximativ 2 €/pers.).  După – amiază ne întoarcem în Funchal și pe drum traversăm singurul platou din Madeira, Paul da Serra, şi trecem prin Ponta do Sol așa cum sugerează și numele Poarta Soarelui,  o regiune în care veți găsi mai mult soare pe tot parcursul anului decât în orice altă parte a insulei. Seara ajungem la hotelul nostru din Funchal cu apartul foto plin de poze pe care sa le arătăm celor de acasa. Cazare la acelaşi hotel din Funchal.
  • Ziua 6. Funchal – Delicii insulare şi….  Fotbal!  Mic dejun. Timp liber pentru explorarea insulei. Pe lângă shopping și relaxare pe frumoasele plaje ale insulei, vă recomandăm o plimbare pe Rua de Santa Maria, cea mai veche stradă din Funchal, datând din 1430. Când furtunile majore din 2010 au afectat grav zona veche a orașului, municipalitatea a lansat un proiect de revitalizare a zonei. Artiști internaționali au fost invitați să picteze pe ușile clădirilor, iar zona s-a revitalizat cu o serie de magazine, baruri și restaurante nou deschise.
  • Moment de ragaz: Dacă alegeți să rămâneți în Funchal întreaga zi, vă propunem să mergeți la Venda da Donna Maria, unde veți fi întâmpinați cu mâncare tradițională pregătită cu suflet. La aperitiv, încercați bolo do caco, pâine caldă cu cartofi dulci, tăiată pe jumătate, unsă cu unt, sare, usturoi şi pătrunjel măruntit,  lapas sau picados, cubulețe de friptură de vită, cu cartofi prăjiți. La felul principal, vă recomandăm espetada ,frigărui locale din carne de vită, espada con banana, adică pește sabie cu banană prăjită. Desertul vedetă al Madeirei este și el în meniu, așa că încheiați masa cu pudim de maracuja, o spumă delicioasă de fructul pasiunii.    Pentru “copiii” de toate vârstele vă recomandăm să vizitaţi Muzeul Jucăriilor care adăposteşte o colecţie impresionantă de „ machete” (maşinuţe, avioane, etc.). Dar şi pentru pasionaţii de fotbal avem o recomandare – Muzeul CR7 Cristiano Ronaldo. Acest muzeu a fost deschis în anul 2013 de către jucator şi administrat de fratele său.  Aici  sunt adunate toate trofeele câştigate de jucătorul născut în Madeira, de-a lungul timpului.
  • Experiență: ritm și gusturi tradiționale (program opţional) Dacă te întrebai cu ce ai mai putea umple timpul înainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum sună pentru tine “Seară cu program folcloric tradițional “? Vom merge la un restaurant autentic și vom savura Espetada, vită condimentată la proțap, alături de vin local și alte bunătați. Mai mult decât atât, un grup de artiști din zonă vă vor arată pașii dansurilor tradiționale din Madeira Întoarcere la acelasi hotel pentru cazare.
  • Madeira – Lisabona Mic dejun. Cu greu ne despărţim de aceste frumoase locuri şi ne îndreptăm spre aeroport pentru zborul spre Lisabona. Ajunşi in Lisabona avem transfer la hotel şi program liber. Vă recomandăm să mergeţi la Oceanarium, unul dintre cele mai mari acvarii din lume, dar şi la EKA Palace, un centru de arte nou, aflat în incinta unui palat vechi. Aici au loc evenimente de tot felul, de la concerte emoționante de fado la expoziții de artă și cursuri de yoga.
  • Moment de ragaz: Dacă vă plac fructele de mare, vă propunem să mergeți la Piața da Ribeira ca să vă bucurați de caracois și crabi gătiți pe loc la una dintre zecile de rulote colorate. Seara cazare la hotel în Lisabona.
  • Ziua 8. Lisabona – Bucureşti Cu amintiri de neuitat și cel mai probabil cu dorința de a reveni cât mai curând în Portugalia și mai ales în Madeira, zburăm spre București.

TREBUIE SĂ VEZI:

Podul indestructibil Podul Vasco da Gama din Lisabona traversează estuarul râului Tagus. A fost proiectat să reziste unui cutremur de 4,5 ori mai puternic decât cutremurul care a lovit Lisabona în 1755, estimat la 8,7 pe scara Richter. Poate rezista unei viteze a vântului de 250 de km/h, iar din cauza lungimii sale de peste 17 kilometri, s-a luat în calcul la proiectarea sa și sfericitatea Pământului pentru a așeza corect stâlpii. Altfel, ar fi apărut o diferență de 80 de centimetri la capătul podului!

Cabo Girao –  Madeira  A doua cea mai înaltă stâncă de coastă din lume se află în imediata apropiere de Funchal, capitala insulei Madeira. Zona a fost renovată în urmă cu câțiva ani, iar acum puteți păși pe o podea de sticlă și admira de la cei 580 de metri înalțime întreaga insulă.

 

De la 295 €  + 455 euro ( bilet de avion, transferuri  si  transport autocar)

8 zile – Avion

DATE DE PLECARE 2019:

12.03; 26.03; 09.04*; 25.04*(Paşte);  07.05 *** (Festivalul Florilor);  21.05*; 04.06*; 18.06*; 02.07**;  30.07**; 27.08**; 10.09*; 24.09*; 08.10; 22.10; 05.11; 19.11

 

PREȚUL INCLUDE:

  • Bilet de avion Bucureşti – Lisabona şi retur;
  • Bilet de avion Lisabona – Funchal şi retur
  • 7 cazari la hoteluri de 3*;
  • 7 mic dejunuri;
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport;  Ghid însoţitor din partea agenţiei

OPȚIONALE:

  • Excursia Cascais+Estoril si Sintra+Cabo da Roca – 30 €/pers.
  • Excursie Evora – 35 €/pers
  • Tur Funchal + degustare de vinuri – 35 €/pers;
  • Cină cu program folcloric tradiţional în Madeira – 40 €/pers
  • Excursie Porto Moniz – 35 €/pers

NU SUNT INCLUSE:

  • Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
  • Excursiile optionale, pentru grup minim de 25 de persoane.

SUPLIMENTE & REDUCERI:

  • Supliment de single – 225 €,
  • Pentru plecările din data de 04*, 25.04* (Paşte), 21.05*, 04.06*; 18.06*, 10.09*, 24.09* se achită un supliment de 20 €/pers.
  • Pentru plecările din data de 02,07**, 30,07**, 27,08** se achită un supliment de 40 €/pers.
  • Pentru plecarea din data de 05***(Festivalul Florilor) se achită un supliment de 75€/pers.
  • Reducere copil 6-12 ani – 30 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
  • Reducere al treilea adult in cameră – 20 €
  • Nou! Relax & Travel – Transfer Autogara Memento Bus – Aeroport Otopeni – 5 euro/ pers./sens.

Grup minim 25 persoane

BINE DE ȘTIUT:

Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.

Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).

Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.

Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială din tarile tranzitate.

Obiectivele din tururile panoramice din program se vizitează doar pe exterior.

Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.

Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.

Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.

Pentru călătorie sunt necesare  cartea de identitate sau paşaportul valabile 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

Grup minim 35 pers.

ABCD
PELLERIN PLUSBEST DEAL Reducere 140 €PROMO Reducere 90 €STANDARD +  Reducere 60 €
435 €

+455 € (bilet avion, transfer, transport autocar)

295 €

+ 455 € (bilet avion, transfer, transport autocar)

345 €

+ 455 € (bilet avion, transfer, transport autocar)

375 €

+ 455 € (bilet avion, transfer transport autocar)

PRET DE PERSOANA IN CAMERA DUBLA
-Oferta valabila pentru primle locuri in autocar;

-Avans 25 % la inscriere; Diferenta de plata cu 21 de zile  inainte de data plecarii

-GRATUIT – excursia optionala Cascais + Estoril si Sintra + Cabo de Rocca

-Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

-ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

-Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

-Plata integrala la inscriere;

-Nu se accepta modificari sau anulari.

-Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

-ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

-Avans 50% la inscriere;

-Diferenta de plata cu 60 de zile inainte de data plecarii;

-Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

-Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

-ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

-Oferta este valabila pana la 28.02.2019.

-Avans 25 % la inscriere; Diferenta de plata cu 21 zile inainte de data plecarii;

-Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

-Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

-Oferta este valabila pana la 30.04.2019.

SUPLIMENTE & REDUCERI

-Supliment de single 225 €

-Reducere copil  6-12 ani  – 30 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

-Reducere al treilea adult în cameră – 20 €